Patrick Dempsey – portretul facut intuitiv, cand nu ai nici cea mai vaga idee care e pasul urmator

Salut! 🙂

Zilele acestea m-a lovit o plictiseala de moarte.

Nu ma intelege gresit, iubesc linistea si pacea. Stau la tara si am din plin aer curat, liniste si un peisaj demn de pus in brosurile agentiilor turistice. Nu mi-am dat seama de asta decat dupa ce am fost plecata “la oras” in timpul liceului si al facultatii. Am iubit momentul in care am evadat din locul in care ma simteam legata si limitata. Am plecat cat de departe am putut ca sa scap de sentimentele acestea.

Cand m-am intors insa, acum vreo doi ani, a fost ceva de genul: “waw! Aici mi-am petrecut eu anii copilariei si nu am vazut niciodata asa?! Tu iti dai seama ca sunt oameni care ar da bani buni ca sa stea trei zile pe an intr-un loc ca asta?” De atunci in rare ocazii ies din uimirea aceasta pentru scurte perioade de timp.

Zilele acestea a fost unul din acele ocazii. Ma loveste de obicei cand apare prima zapada si incep sa simt gerul. E boala efectului invers;

-cand e prea cald ma gandesc la zapada si aerul rece care-mi urca sangele-n obraji,

-cand e prea rece ma gandesc la vara cand am o libertate mai mare sa ma misc,

-cand sunt acasa si e putin probabil sa plec curand undeva imi lipseste inspiratia,

-cand sunt plecata in oras, la un ceai cu o prietena brusc imi apare inspiratia dar nu am culori si foi la indemana pentru a aduce la viata licuricii ce-mi bazaie prin minte.

Am profitat insa ca in ultima saptamana am scris doua articole, mi-am format din nou mana sa deseneze in etape ( facand periodic schimb intre creion si aparatul de fotografiat) si mintea sa gandeasca articolele.

Am scris unul migalit si lung ca sa scap de regretul ca m-am lasat dus de vara si am lasat balta site-ul; Cum sa desenezi ochii in doar cateva linii sau realist iar acum imi permit sa ma joc putin desenandu-l pe Patrick Dempsey in linie cautata.

Voiam sa fac un filmulet dar nu eram sigura ce o sa iasa si pe deasupra simteam nevoia sa ma simt relaxata in privinta acestui desen. Acesta e sentimentul cu care vreau sa privesti acest articol.

E o schita, un exercitiu de cautare a formei, a trasaturilor caracteristice pe care personajul din fata noastra le are, un joc in care trebuie sa gasesti ce-l face pe Patrick Dempsey sa fie el (daca nu-ti place omul sub nici o culoare simte-te liber sa alegi alt personaj).

Ideea e urmatoarea: de obicei as tine cont de masuratori, constructie, proportii, un anumit tip de hasura, etc.

De data asta vreau sa ne folosim intuitia, sa mergem din aproape in aproape, sa ne dam seama intuitiv care e urmatorul pas.

S-ar putea sa nu iasa nimic sau…

In timpul liceului eram obisnuita sa masor tot; linii peste linii, distanta dintre nas si gura, grosimea buzei de sus, grosimea buzei de jos, cat de lata e mandibula, ce unghi are, de unde incepe si unde se termina… totul masurat. Ciudat e ca nu semana cu persoana pe care o aveam in fata.

Mi-au folosit masuratorile, recunosc. Intr-o zi insa frate-meu mi-a aratat un desen de-al lui, un portret al lui Becali. Desen e mult spus; o schita din trei linii si doua puncte pe care o facuse probabil in trei minute. Nu are treaba cu desenul mai mult de atat desi ma uimeste din cand in cand povestind cate ceva din istoria artei.

Culmea e ca in desenul lui chiar era Becali; ii prinsese exact ce are el caracteristic, esenta, ceea ce mie imi lipsea cu toate masuratorile mele.

De aici si ideea mea ca, din cand in cand, sa merg pe intuitie, sa las regulile de-o parte si sa caut esenta, ceea ce face din desenul meu portretul unui om, nu o statuie.

Probabil ca exercitiu o sa aiba mai mult efect daca ai incercat inainte si portrete facute ca la carte, masurate, dar ar putea ajuta oricum.

Bun. Acum hai la treaba! Ceea ce o sa vezi mai jos nu sunt pasi de data asta. Sunt micile mele descoperiri in timp ce desenam.

Aceasta e fotografia de la care am pornit. O aveam prin calculator, a fost prima care mi-a picat in maini si nu mi-a trebuit mai mult de atat.

Am inceput cu forma mare, in linii usoare, nimic de care sa fiu complet sigura. Aveam sa descopar mai tarziu ca i-am facut falcute, in realitate nu e atat de lat. Deh! Zilele acestea se pare ca ma atrag barbatii cu mandibula proeminenta. 🙂

Putin mai sigura pe mine i-am mai aranjat putin frizura. Nu stiu daca se observa dar am desenat un triunghi cu varful in jos, latura de sus fiind nivelul la care mai tarziu voi desena sprancenele iar varful triunghiului va fi varful nasului. E ceva care am simtit  atunci sa fac si nu m-am gandit foarte mult.

De data asta i-am desenat nasul si perciunii. Cred ca pe aici am observat ca e ceva in neregula cu obrajii, cand i-am facut perciunii. 🙂

I-am mutat putin urechea din dreapta. Speram sa fie de ajuns. Odata desenati ochii mi-am dat seama ca nu e.

Cat de mult se schimba totul odata ce adaug detalii. Acum am prins curaj; mi-am dat seama care e forta obrazului, in stanga. Nu te mai trec prin “cum se deseneaza ochii”. Am scris despre asta in articole trecute. La fel despre nas si gura.

Bun! Sunt din ce in ce mai buna. De aici totul e detaliu. Nu am chef sa desenez fiecare fir de par; nici nu s-a pus problema asta de cand am inceput desenul. Vreau ceva rapid si relaxat.

Varianta finala s-a dovedit a fi destul de buna pentru a scrie articolul acesta.

Concluzia te las s-o tragi tu.

Astept intrebari daca ai sau sugestii pentru articole viitoare.

O seara frumoasa, spor si inspiratie.

Alina Militaru

• ← Concurs – castigatori
• Cum obtii in doar 2 pasi efectul de adancime intr-o pictura decorativa →