Schita – ce e esential si ce e in plus
Salut!
Vara mi-a readus dorinta de a schita peisaje si coltisoare verzi, fie ca sunt in exterior sau interior. Inca sunt prea comoda sa-mi impachetez ustensilele de lucru si sa infrunt caldura de afara si ochii iscoditori ai oamenilor in cautarea in cautarea acestor coltisoare care sa ma inspire.
In schimb am ales inca o fotografie si am inceput sa caut esentialul in ea si sa dau la o parte tot ce nu ma inspira.
Acum ceva timp m-am indragostit de in anumit tip de schita in acuarele si tus. E genul de schita in care coltisoarele detaliate si migalite sta bine mersi langa altele cu un contur abia schitat. Nu e nevoie de mai mult; ochiul ramane multumit, chiar satisfacut de detaliile frumoase si e mai mult decat fericit sa completeze golurile.
Prin definitie schita e selectiva. Mai ales daca te afli in aer liber, intr-un loc care nu a fost facut pentru a ne face comozi in timp ce desenam, pe o strada spre exemplu, nu ai timp sa prinzi toate detaliile.
Ai 10 – 20 de minute la dispozitie, poate putin mai mult sa prinzi esentialul, sa-ti dai seama ce ti-a atras atentia, care e miezul povesti, sa te concentrezi pe aceasta si sa lasi restul abia schitat.
Recunosc, nu e punctul meu forte. Nu las usor detaliile, mai ales cand e un subiect care ma intereseaza si ale carui detalii imi atrag atentia. Poate de asta ar trebui poate sa-mi impachetez culorile si sa incerc o schita in aer liber, sa simt presiunea timpului si incomoditatea locului. Sa vad cand prind curaj. 🙂
Schita intr-un timp limitat e un exercitiu bun tocmai fiindca “te obliga” sa vezi esentialul, sa te hotarasti care e povestea pe care vrei s-o spui si care iti sunt personajele. Prea multe detalii in fundal iti omoara personajele principale.
Pentru articolul de azi am ales aceasta fotografie. Tot colectionez genul acesta de fotografii cu interioare si era timpul sa mai si folosesc o parte din ele.
1. De data am lasat deoparte creionul si guma de sters.
Stiu ca o sa fac greseli. Nu m-a interesat perspectiva sau constructia. Atat timp cat stiu scopul unei lucrari decid ce e important si ce nu pentru ea.
Aceasta e o pagina intr-un caiet de schite. Am vrut rapiditate. Am vrut sa creez o poveste, sa experimentez metode noi de exprimare, culorile, centrul de interes.
Lasand deoparte pretentiile imi dau voie sa gresesc si sa invat din ele. Poate la un moment dat schita aceasta o sa ma ajute la ceva mai important, cu un alt scop, o ilustratie de carte poate sau o pagina de banda desenata. Pana atunci ramane un experiment.
2. In articolul trecut am preferat sa nu folosesc linii de contur puternice. Nu ma las usor dusa de greseli dar fac tot posibilul.
Dupa cum observi mi-am permis sa fac si cateva modificari fata de fotografie. Am mutat stalpul din centru mai spre stanga. In centru imi da impresia ca cere mai multa atentie decat e cazul.
3. Pentru primele pete de culori am folosit un verde cald si siena pentru podea si alte obiecte.
Mi-e greu sa ma hotarasc ce merita atentia mea si ce nu. Comoditatea camerei mele e de vina. Daca eram acum in camera respectiva, cu oameni circuland in jurul meu poate m-as fi hotarat mai repede. 🙂
4. Am revenit cu alte doua sau trei nuante de verde mai reci, cu ceva albastra. Alte cateva nuante si umbre pentru podea si obiectele din jur.
5. Am ramas la culori naturale, nuante de verde si de pamant. Am folosit linere cu tus colorat pentru contururi si detalii pana m-am simtit multumita de ceea ce vad.
Poate la prima vedere nu pare cine stie ce dar schita isi are rolul ei in procesul de invatare.
Inca mai am nevoie de practica pentru a ma simti complet relaxata in a explora genul acesta de schite dar am la dispozitie un caiet de schite de 74 de foi si am umplut doar doua din acestea.
Mai greu cu terminatul unui caiet de schite dar asta e alta poveste. Abia astept sa termin unul din cele 5 incepute sa mai scriu un articol pe subiectul acesta. 😀
Mentine un echilibru intre studii si schite si o sa vezi mai repede progrese. Prin studii inveti anatomie, proportii, hasuri mai fine, cum functioneaza perspectiva si cum pui detaliile.
Prin schite iti formezi ochiul sa vada imaginea de ansamblu, vezi povestea ca intreg, vezi miscarea, personajele principale care trebuie aduse in fata si cele secundare care trebuie sa sprijine pe cele principale fara sa acapareze.
Lasa-mi un mesaj mai jos daca ai intrebari despre acest articol. Spune-mi ce subiecte iti atrag atentia in aceasta vara.
Pana data viitoare iti urez spor si inspiratie.
Alina Militaru
- “Colt de gradina” – impresii linere Faber Castell
- Cum folosesti linia sa inveti sa pui umbre intr-un portret
13 thoughts on “Schita – ce e esential si ce e in plus”
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Schita ta e foarte frumoasă. Degeaba a spus ca o să faci greseli, eu nu am gasit niciuna. 🙂
Totusi, dacă îmi permiți, o să fac câteva observații, din punctul meu de vedere, sper să nu te superi, sunt doar o amatoare 🙁 , dar am imaginație si simțul culorii.
Dacă nu vedeam fotografia original a, nu mi-as fi dat seama că lipsește ceva din desenul tău. Este vorba despre cățel, care trezește duiosie si curiozitate si câteva detalii din spatele ferestrei, care să stimuleze imaginația si spiritul de explorare, dau impresia de spațiu deschis, nu de o simplă cameră, frumos amenajată, ce-i drept.
E doar o simplă impresie, tu esti profesionistă si stii mai bine ce e important si ce nu, totusi parerea mea este că erau niste detalii importante, în jurul căreia chiar se putea construi o poveste: de exemplu cățelul a luat o pernă si a ascuns-o în scorbură unui copac bătrân, ca adăpost pentru un pui de vulpe rătăcit de mama lui, sau a sfasiat perna respectivă, pentru că fusese dăruită stapanei lui de un om rău…
😀 Da, ai imaginatie intr-adevar.
Eu una nu simt lipsa catelusului in schita mea. Poate intr-adevar detaliile din spate care creaza mai multa adancime imi lipsesc putin fiindca ferestrele mari si luminoase sunt printre punctele care-mi atrag atentia in multe fotografii.
Acum as trata fotografia putin diferit dar e doar o schita. Am pus punct si imi mut atentia catre alta fotografie. Inca sunt departe de stilul pe care doresc sa mi-l insusesc pentru proiecte viitoare si doar prin repetitie o sa-mi dezamortesc mainile si o sa-mi antrenez ochii.
Spor la lucru ca inspiratie vad ca ai. Sa creezi povesti frumoase, Diana.
Mă gândeam sa te sfătuiesc, dacă îmi permiți, când iesi afară, să iei cu tine aparatul foto, sau smarfonul, că e mai discret, si când vezi o imagine care îți stimulează simtul artistic, sau chiar un personaj deosebit, în jurul căruia crezi că ai construi o poveste interesantă, pac, ai facut, discret, o poză si acasă ai timp si liniste să prelucrezi materialul obținut astfel.
Da, e o idee pe care o folosesc deja, doar ca pe mine ma intereseaza mai degraba atmosfera, miscarea, forfota si apoi mai e timpul limitat care ar putea din nou functiona in favoarea mea.
Mersi pentru sugestii.
Alina ai putea face un articol mai amanuntit despre “studii”
E mai greu cu studiile fiindca implica mai multe detalii dar banuiesc ca se poate. Studii dupa ce? Interioare? Peisaje? Corpul uman?…
Corpul uman
Buna, Alina! Vreau sa-ti spun in acest comentariu ca te admir si ca esti un adevarat model de urmat pt toti cei care nu vad arta doar ca pe o simpla activitate, ci o vad ca pe un fel de comunicare indirecta. De curand, mi-am dat seama cat de multe poate spune un desen, cat de multe emotii poate provoca, cat de multe intrebari poate atrage, dar nimic nu e mai impresionant decat ceea ce simte o persoana cand realizeaza faptul ca ceva facut de ea este apreciat de cei din jur (asta-i doar parerea mea).
Iti urez mult succes pe viitor si sper sa ajungi cat mai sus cu ceea ce faci.
Sunt o simpla amatoare, dar cu vise marete. Mintea mea colinda subiecte diferite, insa am ajuns la concluzia ca toate sunt legate de ceva. Toate exprima dorinta mea de a creste si de a invata mai multe despre frumusetea ce ne inconjoara, apoi urmand sa i-au un creion si sa astern pe foaie toate impresiile pe care le-am cules din acel mare arbore numit ARTA. Pt ca asa vad eu desenatul. Il vad ca pe un copac frumos si mare care-si intinde ramurile spre cer parca imbratisandu-l si oferindu-i impresia ca totul e posibil, ca nu exista limete.
Cand desenez, pt mine nu mai exista nimeni si nimic, totul se asaza la locul lui. E ca si cum imi apare o pereche de aripi si imi i-au zborul. Ajung intr-o lume aparte, speciala, creata de mine. Cand sfarsesc desenul, revin din nou cu picioarele pe pamant si ma aflu din nou in lumea reala.
Ce frumos te exprimi in articolele tale! Traiesti ce desenezi si presupun ca te simti minunat facand povesti cu creionul.
Niciodata nu o sa renunt la desen, in ciuda faptului ca parintii mei mi-au spus ca pe viitor nu pot trai din desen. Deocamdata, fiind inca copil, nu am grija asta. Bineinteles ca nu imi neglijesc scoala, dar nici nu vreau sa renunt la aceasta pasiune. De ce? Pentru ca eu ALEG SA DESENEZ chiar daca nu se stie ce voi ajunge pe viitor si la ce incurajari am, nu cred ca meseria pe care o voi avea va fi legata in vreun fel de desen.
Singurele persoane care ma incurajeaza sunt profesorii mei si colegii de scoala. Profesorul meu de desen mi-a zis ca in ciuda faptului ca am note foarte mari(Da. Sunt tocilara clasei), ar trebui totusi sa aleg un liceu cu profil artistic, dar daca le-as spune asta alor mei…
In fine! Cred ca te plictisesc. Pe final iti spun sa nu renunti niciodata la ceea ce-ti place!
TE ADMIR!
Cu drag, Daiana.
Sper sa nu te deranjeze comentariul meu.
Waw! Multumesc pentru comentariu, Daiana. Pentru oameni ca tine scriu aici, sperand ca experienta mea o sa ajute.
Felicitari pentru munca depusa in scoala, pentru dorinta de a invata dar si pentru ca ti-ai descoperit o pasiune in desen.
Esti o fata inteligenta din cate imi dau seama (nu doar fiindca ai mentionat tu ca esti “tocilara”). Nu o sa-ti lipseasca oportunitatile in viitor iar daca stii deja ce iti face placere si la ce esti buna in mod natural e un avantaj pentru tine.
Tine-o tot asa!
Multumesc pt incurajare!
Daiana, am citit comentariul tău si m-am regăsit foarte mult, cu diferența că eu privesc în urmă, după mulți ani de serviciu stresant, chiar dacă mai am si satisfacții si mijloace să-mi susțin familia cu un venit sigur…
Când eram de vârsta ta, la fel, părinții m-au încurajat să-mi aleg o meserie în care am sansa unui venit sigur, chiar dacă eu aveam aptitudini artistice, spre literatură si desen.
Totuși eu nu aveam “dorul” acesta pentru artă, setea aceasta de frumos, pe care o descrii tu, atât de poetic, abia acum am început să o simt…
Totuși, asa cum i-am spus si fetiței mele, nimic nu te împiedică să fii si medic si pictor, ba chiar sunt oameni foarte talentați in diferite domenii, dar, concomitent, pictori buni…
Nimic nu te împiedică, atunci când ai un venit sigur si abundent, să-ți cumperi materiale de pictură de calitate si cursuri bune de pictură, în orice direcție vrei să te dezvolti…
Tu faci cum îți dictează inima, mie nu-mi pare rău că mi-am ascultat părinții, ci că nu mi-am dezvoltat talentul mai devreme atunci când a fost posibil…
Dar… mai bine târziu, decât niciodată… 😊
Unde e cățelul? El trebuie să fie personajul principal ! 🙂