De ce “aleg sa desenez” (partea 2)
Salut, omule iubitor de frumos!
Nu m-am vazut niciodata facand altceva decat arta sau ceva legat macar partial de arta vizuala.
E ceva legat de povestile din spatele fiecarei forme si pete de culoare.
E ceva legat de nevoia de a cunoaste sufletul din spatele fiecarui obiect, animal, bucata de natura.
E ceva instinctual omului. Nu am intalnit pana acum om care sa gandeasca pur rational. Nu am intalnit om care sa nu implice emotia in fiecare decizie pe care o face, fie ca-si da seama de asta sau nu.
De ce am ales arta? Fiindca sunt genul de persoana care colectioneaza bilete de film fiindca au o legatura emotionala cu un punct in timp, cu o persoana draga, cu un eveniment semnificativ.
Sunt genul de om care intra intr-un magazin de antichitati si pipaie fiecare obiect imaginandu-si povestile fostilor propietari.
Sunt genul de om care prefera bijuteriile pictate in locul celor din metale si pietre pretioase fiindca cineva a pus un strop de emotie, poate un strop de iubire sau pasiune in acel obiect iar eu ma hranesc din acea emotie de fiecare data cand port obiectul.
Sunt genul de om care are haine preferate si le poarta chiar si peticite fiindca imi sunt dragi din Dumnezeu stie ce motiv. Cumva le simt ale mele, compatibile cu energia mea.
Sunt genul de om care gaseste frumusete in cani ciobite si cu crapaturi. Ceva in acele crepaturi imi trezeste imaginatia, imi pune mintea in miscare si-mi da idei de cum as putea crea armonie din ele.
Am scris prima parte a acestui articol din nevoia de a scoate la lumina o poveste veche care nu-mi dadea pace:
Nu ma simteam suficient de autentica in fata ta asa ca m-am pus pe scris.
Am primit multe raspunsuri frumoase, care mi-au incalzit inima si sunt recunoscatoare pentru fiecare dintre ele.
Printre ele a fost unul pe care nu l-am bagat in seama atunci. Era ceva de genul; “Pana la urma de ce desenezi?”
Acum imi dau seama ca nu vreau ca articolul acela sa ilustreze experienta mea cu arta si nici scopul acestui blog. E doar o parte dintr-un intreg si e timpul sa rescriu povestea pe care o s-o spun prin articolele mele de acum inainte.
A fost o perioada atunci, in timpul facultatii, cand ma intrebam; “Daca nu o sa mai desenez niciodata ce as face?”
Raspunsul e: “As scrie. As coase. As construi obiecte mici de mobilier. M-as aventura in psihologie. As gati. As invata sa fac masaj.”
Desenul a fost cel mai la indemana mod de a scoate din mine povestile care altfel m-ar fi tinut noaptea treaza dar sunt atat de multe moduri de a face arta, de a spune o poveste si de a da mai departe o emotie.
Admir omul creativ.
Admir omul care se uita la o butura noduroasa si vede in ea blatul unei mese.
Admir omul care se uita la o gramada de sticle goale si vede in ele posibile vaze de flori care au nevoie doar de un strop de culoare.
Admir omul care vede o problema de orice natura si mintea lui instantaneu cauta o solutie.
Admir omul care descompune un obiect si il recompune in alt mod, dandu-i alt scop, facandu-l practic si placut ochiului.
Admir omul care creaza “povesti” din orice are la indemana.
Se intampla doar ca arta vizuala sa fie modul in care spun eu povesti. Putea fi altceva. Poate si de asta uneori ma simt pierduta in multele idei care imi atrag atentia si imi e greu sa ma dedic cu totul unei ramuri nisate a artei.
Vorbeam la un moment dat cu cineva despre perioada in care am renuntat la moda si mi-am indreptat atentia catre blogul acesta, catre ilustratie, pictura, etc.
Mi-a pus o intrebare buna; “Nu esti cumva scriitorul ratat care a devenit editor sau fotbalistul ratat care a devenit antrenor? Ai ales oare drumul acesta fiindca a fost calea usoara?”
M-am gandit mult la intrebarea asta. E o intrebare buna. A trebuit sa merg mult in spate sa-mi dau seama de ce fac ceea ce fac.
Cand am inceput facultatea de arta aveam in minte ca la final sa-mi deschid propiul atelier de creatie, cu cateva masini de cusut si un magazin cochet care sa ofere printre altele consultanta in alegerea stilului potrivit pentru persoana pe care o am in fata, in functie de personalitate si ce ii vine mai bine.
Moda nu a fost niciodata despre podiumuri, lumini de reflectoare si celebritate pentru mine.
Moda a fost o expresie exterioara a interiorului fiecarei persoane.
Moda era despre povestea personala si cum o poti spune cu sinceritate prin imbracaminte.
Eram fascinata de texturi, fluiditatea materialelor si pete de culoare pastelate fiindca simteam ca acestea spuneau mai bine povestile mele interioare.
In timpul liceului am pictat o gradinita privata (ti-am mai spus povestea asta). 😀
Eram eu in fata unui perete imens (sau asa mi se parea atunci, in comparatie cu suprafetele pe care lucram de obicei).
Timpul s-a oprit in loc in perioada aceea. Uitam sa mananc. Era ca si cand paseam in afara timpului si spatiului, in afara realitatii si aduceam in realitate bucati din imaginar, lucruri pe care doar eu le vedeam.
Revin deci la ideea de mai devreme; admir omul care vede dincolo de realitate, omul care vede un obiect in locul unde altcineva vede doar gunoi sau o problema de nerezolvat. Totul pleaca de la a vedea ceea ce nu este si de la a te pune in situatia de a construi acel ceva ce doar ochii tai vad. “Uite, asta e ce tot incercam sa-ti explic! Acum vezi si tu ce vad eu.”
E vorba de poveste. E vorba de ce nu este dar ar putea fi. Arta are posibilitatea de a trece dincolo de realitate si de a crea lumi mai bune care inca nu exista.
Arta are posibilitatea de a zgudui temeliile realitatii celor din jur si a inspira oamenii sa se miste si sa recreeze realitatea spunand alt fel de povesti.
Ca sa raspund la intrebarea de mai sus: “Nu. Nu ma simt un scriitor ratat care a devenit editor alegand calea mai usoara.”
Cand am renuntat la moda da, m-am simtit dezastruos si mi-a luat mult, foaaaarte mult timp sa-mi dau seama ca nu m-am anulat pe mine ca persoana cand am renuntat la acea bucata din mine. Am simtit ca am dezamagit multe persoane dragi care credeau in mine si ma sustineau.
Acum am gasit in sfarsit o modalitate sa devin “designer vestimentar”. Am gasit o cale sa reactivez acea bucata din mine pe care am crezut-o pierduta. Ramane insa de vazut daca vreau sa accesez din nou povestea asta, daca inca ma defineste creatia de imbracaminte. Am o multime de materiale acasa, o masina de cusut si un curs de croitorie pe care mi-am propus sa-l urmez in toamna aceasta. E oare o haina care ma cuprinde inca?! 😀
Cand eram inca si mai mica, in primii ani de scoala obisnuiam sa fac carti mici, mici, mici. Erau carti pentru jucarii de 3-4 cm pe 3-4 cm. Contineau desene micute si cateva cuvinte mai mult simbolice fiindca nu incapeau in ele mai mult de o propozitie, doua.
Iubeam cartile ilustrate. Visam sa scriu si sa ilustrez carti ambilicate care sa spuna povesti ce trezesc imaginatia cititorului. Intr-o iarna i-am scris lui Mos Craciun sa-mi aduca carti de povesti cu ilustratii. Am primit doua si eram in al noulea cer. Cred ca inca le mai am undeva pe rafturi.
Revin la poveste. Revin la acest pod intre imaginar si realitate. Revin la lumi mai bune, mai frumoase create de oameni care vad dincolo de realite. Revin la oamenii dragi pe care ii admir; acei oameni care se lasa inspirati de “problemele” celor din jur (ce concept ciudat, nu?!).
Terminand acest articol ma simt regasita, inspirata din nou. Nu a fost niciodata vorba despre haine/moda, nici despre ilustratie si nici despre scris. Am cautat de fiecare data povestea din spatele fiecarui obiect. Am cautat puntea aceea care sa aduca la realitate ceea ce doar ochii mei vad.
Am fost inspirata cand mi-am gasit motto pentru blog: “Da-mi un creion si-ti creez o lume intreaga.” Era ceva acolo de care nu eram complet constienta. 🙂
Sunt doar un om cu imaginatie bogata, un om care traieste in doua lumi. Sa renunt la imaginatie inseamna sa renunt la jumatate din mine. Sa devin “realista” inseamna sa accept realitatea si sa-mi ingradesc dorinta de a crea ceva mai bun unde vad ca se poate altfel. Lumea ar deveni mai rece iar viitorul si-ar pierde stralucirea.
La final am o intrebare pentru tine:
Care sunt povestile care iti apartin tie?
Cand a fost ultima data cand ai privit o foaie de hartie sau un obiect si ai vazut dincolo de realitate?
Spor si inspiratie.
Alina Militaru
- Carti de colorat pentru adulti; ce se poate face pe o pagina de colorat.
- Cum creezi o felicitare cascada, special pentru Craciun