ALEG SA DESENEZ

Portretul vazut din semiprofil – exercitiu de anatomie

craniuSalut!

Am inceput acest desen avand in minte amintirile din timpul liceului.

Timp de doi ani, clasele a unsprezecea si a douasprezecea, odata pe saptamana, intr-una din cele doua zile de atelier, timp de cel putin sase ore aveam de desenat portret.

Aveam ca model un baiat dragut, destul de rabdator sa stea pe post de statuie sase ore cu pauze de 10 minute in fiecare ora, timp in care noi, artistii, ne chioncaneam la el, il masuram, il analizam si incercam pe cat posibil sa-i redam trasaturile pe o foaie de hartie.

Cred ca omul era destul de obisnuit cu “artistii” fiindca la primele portrete facute ne duceam cu andrelele la el sa-i masuram nasul, gura sau mai stiu eu ce vroiam noi sa luam ca reper pentru restul portretului. Nu parea deloc incomodat de asta.

Imi amintesc ca in astfel de zile incercam pe cat posibil sa ajung cat mai devreme la scoala. Era si un motiv pentru asta.

Modelul se aseza in mijloc, iar noi eram asezati in semicerc in jurul lui.

Cel mai usor de facut un portret este atunci cand il vezi din fata; e pozitia ideala. Cu cateva cunostiinte generale care sa-ti permita sa nu-i faci nasul asemanator cu ratul porcului (multi au trecut prin experienta asta, ca sa nu spun toti) si cu putina grija la simetrie te alegi la final cu un desen care infatiseaza ceva ce seamana foarte bine cu un om.

Daca mai ai si ceva cunostiinte despre proportii esti deja expert; omul de pe hartie seamana cu cel din realitate. Se spune ca i-ai prins caracterul. 🙂

Daca avem in fata un profil poate fi si mai usor, cu singura conditie sa-i gasesti o pozitie echilibrata pe foaie.

Aici probleme pot veni in felul urmator;

trebuie sa-i desenezi corect forma craniului, astfel incat sa nu para ca a ramas fara o parte din creier in urma unui accident grav. Cu putina atentie asta se rezolva usor.

trebuie sa-i desenezi forma fruntii, a nasului, gura si barbia, daca se poate avand grija la proportii. Si asta se poate rezolva usor, cu putina practica

-s-ar putea sa ai ceva probleme cu plasarea urechii unde trebuie; cel putin aici am avut eu ceva probleme. Asta se rezolva cu cateva masuratori.

ACUM REVENIND LA SEMIPROFIL… totul se complica putin fiindca intervine PERSPECTIVA.

Daca nu stii inca despre ce e vorba, am scris un articol pe tema asta;  Perspectiva folosita in desen

Articolul acesta ar putea parea prea mult si dintr-o data, dar de data asta nu tin neaparat sa desenezi ceea ce am desenat eu ci mai degraba sa urmaresti fiecare desen si sa intelegi forma osoasa a capului.

Desenul poate fi folosit ca o forma de relaxare, fara sa ai foarte multe cunostiinte in domeniu.

Pe de alta parte, ca in orice alt domeniu intotdeauna e ceva nou de invatat si in desen.

Michelangelo, unul dintre cei mai mari pictori ai Renasterii spunea la varsta de 87 de ani: “Inca invat.”

Azi te rog sa ai putina rabdare cu mine. Iti pun putin la incercare curiozitatea. 🙂

Prin desenele care urmeaza o sa vezi mai degraba un proces de modelare ca craniului prin care sper sa observi cum se foloseste perspectiva si apoi transformarea lui intr-un portret.

1. Daca e sa reducem craniul la niste forme simple acestea ar fi un cerc si un patrat. Cel putin de data asta este un inceput bun.

semiprofil 12. Cum spuneam mai devreme la portretul vazut din semiprofil ai nevoie de perspectiva.

Perspectiva artistica – un truc prin care putem sa redam pe un plan bidimensional (hartia) un obiect tridimensional (capul).

Asta inseamna ca jumatatea stanga din craniu pare mai mica decat cea dreapta fiindca e mai departe de noi. Pe hartie folosim aceasta iluzie desenand partea stanga mai mica

Cele trei linii ajutatoare pe care le vezi in desenul de mai jos se intalnesc in acelasi punct indepartat, imaginar.  Prima este la nivelul sprancenelor, a doua la baza nasului, a treia reprezinta barbia.

Daca ar fi fost vazut din fata, aceste linii ar fi fost perfect paralele si te-ar fi ajutat doar la proportii. In cazul de fata te ajuta si la perspectiva in acelasi timp.

Cealalta linie ajutatoare, aproape perfect verticala reprezinta mijlocul fetei.

semiprofil 23.  Avand liniile ajutatoare, desenez baza osoasa a nasului.

semiprofil 34. Apoi mandibula. In cazul dintilor am preferat sa nu intru in foarte multe detalii.

semiprofil 4

5. Urmeaza pometii si gaurile in care o sa apara curand ochii. 🙂

semiprofil 56. Cam asa arata craniul cu linia de mijloc bine definita.

Daca ai ocazia sa lucrazi in lut si sa faci in realitate ceea ce incerc sa fac eu in acest articol ar fi un exercitiu foarte bun. Iar daca mai ai si un manual de anatomie cu atat mai bine.

Cine stie, poate descoperi o alta pasiune care sa te relaxeze.

semiprofil 67. Ne continuam joaca punand ochii care sunt ca niste sfere.

semiprofil 78. Nu cunosc foarte bine fiecare muschi al fetei. Sunt multi si orientati in toate directiile, de asta sunt sigura.

O sa continui imbracarea scheletului cu muschi si piele in acelasi timp.

Am folosit culoarea rosie ca sa vezi in acest caz cum se formeaza obrazul. La final o sa se vada prea putin din el datorita nasului.

semiprofil89. O parte din obraz se pierde in spate datorita mandibulei, dintilor si gura care vine in fata.

semiprofil910.  O alta parte a obrazului se pierde datorita nasului.

Aici vreau sa-ti spun ca baza nasului se afla mai jos decat forma osoasa pe care am avut-o mai devreme. Daca iti pipai propriul nas o sa intelegi ce vreau sa spun.semiprofil 1011. Daca adaugam si buzele, urechea si putin par rezultatul final este acesta:

tarzan

Din pacate, din cauza a prea multe linii desenate si apoi sterse, ma tem ca nu o castige prea curand vreun concurs de Miss Frumusete sau ceva asemanator.

Am lasat deoparte si hasura tot din cauza asta. Poate intr-un articol viitor o sa desenez un semiprofil bazat numai pe ceea ce se vede in exterior.

Pana atunci sper ca acest articol si-a atins scopul, acela de a intelege perspectiva folosita in cazul portretului vazut in semiprofil.

S-ar putea sa-ti foloseasca si unul din articolele mele mai vechi daca nu stii ce sunt proportiile, cum sa le afli si cum sa le folosesti: Tu cum te intelegi cu proportiile?

E o tema destul de greu de explicat si de inteles asa ca daca ai vreo intrebare astept comentariul tau sub acest articol.

Pana data viitoare iti urez spor la desenat si multa inspiratie.

Alina Militaru

Tagged on: ,

12 thoughts on “Portretul vazut din semiprofil – exercitiu de anatomie

  1. Gio

    Vezi tu Alinuta?Cum intru pe blogul tau,cum deja gata,ma lamuresc cu inca ceva…Hahaaa,si noi la monumentala facem doua zile atelier a cate 5 si 6 ore si am trecut deja de primul portret:)Pot spune ca semana a om desigur si avea si putin din caracterul lui…Cranii din astea,atat m-am chinuit la ele,nici nu stii,haha! Si inca ma chinui la unele studii,vai..Dar sper sa progresez curand.Chiar mi-a placut articolul,esti de mare ajutor fato,si la noi la portret a stat un baiat dragutel,coleg de-al nostru,care a luat pauza 10 minute la sfarsitul fiecarei ore…De prof nici nu mai zic,ca nu e dus de multe ori la biserica…E o atmosfera placuta si sper sa fie ok si in continuare,chiar luni am 6 ore de monumentala in care am sa o retusez pe domnisoara Venus de Millo!:DAm zis ca vin cu propuneri,da nam avut timp,o sa vin maine,promit,am destule:D!

    1. Alina Militaru Post author

      Da, ai dreptate, e o atmosfera mai mult decat placuta. Nu cred ca m-as mai intoarce la liceu dar cateva ore petrecute intr-un atelier, lucrand alaturi de colegi, cred ca mi-ar placea sa mai incerc intr-o zi.

      Ma bucur ca ti-a placut articolul. 🙂

  2. Liana

    Iti multumesc Alina pentru tot ceea ce faci! Nu urmaresc de mult timp blogul tau, insa deja simt ca pot avea mai multa incredere in mine. Nu mai imi este frica sa abordez subiectele de anatomie, iar pentru mine asta inseamna foarte, foarte mult.

    1. Alina Militaru Post author

      Liana, ma bucur sa aud asta. Toti avem puncte slabe dar cu putina insistenta (incapatanare) cred ca putem trece peste daca asta ne dorim.
      E buna din cand in cand si putina incurajare. Cand ma lasa increderea ma bucur sa am alaturi de mine cateva prietene dragi.

  3. mihaela

    te pup cudrag .multumesc mult de articol,ma ajuta mult ,intrebari nu am deocamdata dar stiu ca atunci cand vor fi ma pot baza pe tine ,sanatate multa si numai bine iti doresc cu drag !

  4. Gio

    Hello,Alina!Am revenit,dupa cum am promis,cu cateva sugestii despre ce ai putea scrie in articolele urmatoare:DPoti sa faci 3 4 articole despre culori,contraste complementare,griuri colorate,cum sa obtii textura unui mulaj(ghips)numai din griuri…Ar fi foarte interesant,mie contrastele si griurile inca imi dau batai de cap,hahaha:)) Poti sa scrii despre anatomie,cum functioneaza corpul uman,cum ar trebui sa incepi un studiu anatomic,cum sa il duci pana la capat(stabilirea ritmului,faza de crochiu,de constructie,de geometrizare,oase,muschi,pe ce parte a corpului uman sa pui accent intr-un studiu si ce sa lasi la “voia intamplarii”)…Ammm…poti sa te legi de compozitii,sa explici ce e aia o compozitie inchisa si cum sa o obtii,la fel si cu una deschisa…Poti scrie articole despre cat de importanta e istoria artei(in viziunea mea e destul de esentiala )si cum a evoluat arta de-a lungul timpului…:)Daca imi mai vin idei it imai zic si daca iti pot fi de ajutor in vreun fel…:)Nu ezita sa imi spui!

    1. Alina Militaru Post author

      Multumesc, Gio! As vrea sa pot raspunde la toate in cat mai scurt timp dar o sa mai dureze ceva pana o sa apara si articolele.

      Cred ca o sa fac o lista frumoasa din care sa aleg pentru urmatoarele articole. 😀

  5. Tucan Valentina

    Mulțumesc pentru toate articolele , încerc să țin pasul cu tine și să aprofundez lecțiile tale . Îți urez sănătate multă și la mai multe realizări. Aștept cu mult interes următoarele articole.

    1. Alina Militaru Post author

      Cu mana… nu ca ar fi cel mai bun articol al meu. Nu stiu ce puii mei s-a intamplat cu liniile acelea. Mai aveam putin si ieseam pe partea cealalta a hartiei. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.