ALEG SA DESENEZ

Cat de greu iti e sa desenezi un pahar?

Sa nu subestimezi niciodata lucrurile simple. Iti pot da mai multe batai de cap decat iti poti imagina.

Zilele acestea sunt putin nostalgica. Imi amintesc primii mei doi ani de liceu si problemele cu care ma confruntam atunci, una dintre ele fiind elipsa. Daca nu stiti ce este…

ELIPSA = cerc turtit, sau un cerc vazut din perspectiva. Chiar daca are forma asemanatoare cu un oval, sunt cateva lucruri diferite care e foarte posibil sa te pacaleasca.

Nu o sa-ti vina sa crezi dar timp de doi ani, in timpul liceului, cat desenam in general doar natura statica, elipsele erau printre primele lucruri pe care profa le corecta cand se punea inaintea desenului meu.

A fost o vreme in care pur si simplu nu intelegeam de ce e atat de dificil sa fac un amarat de cerc, vazut nu de sus, ci dintr-o parte. 🙂

Eh! Apoi, in anul trei de liceu am desenat si primul meu portret (oficial cel putin) si mi-a iesit mai bine si mai usor decat am crezut (cu exceptia gatului pe care l-am facut cam lung).

Iti spun inca odata, nu subestima niciodata lucrurile simple fiindca s-ar putea sa ai surprize.

Datorita acestor forme simple am ajuns eu sa admir munca unui arhitect. Orice mica greseala se vede imediat cand desenezi figuri geometrice. Cand e vorba de natura, doar greselile mari sunt observate si de obicei iti dai singur seama de ele inainte sa termini desenul, si le repari.

Sa revenim la elipsa.

 

CUM DESENEZ O ELIPSA.

1. Incepi prin a desena doua linii paralele.

elipsa 1

2. Desenezi alte doua linii astfel incat sa ai un patratel vazut in perspectiva. Daca iti e mai usor, imagineaza-ti un patratel al tablei de sah, vazut dintr-o parte. Asta e ceea ce trebuie sa vezi in desenul de jos.

Mi-am dat seama la un moment dat ca a desena tine mai mult de modul in care ne educam mintea sa vada obiectele din jur intr-un anumit mod. Daca reusim sa vedem, dar mai ales sa ne imaginam anumite lucruri, suntem deja cu un pas mult mai aproape de a desena lucruri minunate.

Mana, atat timp cat nu-ti tremura de la noaptea petrecuta in club sau dupa petrecerea aniversara a celui mai bun prieten, poate fi foarte usor ghidata de o minte care vede ce trebuie. 🙂

elipsa 2

3. Unesti colturile opuse astfel incat sa afli centrul.

PS: Chiar daca tu crezi ca acela nu este centrul, iti spun ca este. Intotdeauna ceea ce este mai departe de noi pare mai mic decat ceea ce este aproape. Pe o tabla de sah, patratele din partea cealalta a tablei sunt mai mici decat cele de langa noi.

elipsa 3

4. Stiind acum centrul, impartim patratelul in patru patratele mai mici.

elipsa 4

5. Avand acest patrat ca reper, desenam elipsa stiind care sunt punctele pe care trebuie sa le atingem.

Vreau sa-ti atrag atentia asupra unui lucru; curba care alcatuieste jumatatea din fata a cercului este mai ampla (sau daca preferi, mai mare) decat cea din spate, nu de alta, dar sunt la distante diferite de ochiul care priveste.

elipsa 5

6. Stergem liniile ajutatoare si ramanem cu elipsa.

elipsa 6

Stiu ca pare dificil si inutil exercitiul acesta. Si eu mi-am pus intrebarea: “De ce atata bataie de cap ca sa desenez un cerc?”

Raspunsul la care am ajuns pe parcurs, cand am inteles in sfasit cu ce se mananca arta este urmatorul: “Pentru a invata creierul sa vada prin ochii unui artist, nu a unui matematician.”

Ti-am mai spus si mai devreme; a stii sa desenezi inseamna a stii sa vezi in mod corect.

Pentru asta e nevoie sa inveti ce trebuie sa vezi, apoi sa exersezi iar in final sa te joci cu ce ai invatat, sa combini, sa jonglezi cu regulile, intr-un cuvant frumos sa creezi.

Daca ai nevoie de o elipsa mult mai precis realizata de atat, am gasit de curand o metoda pe care poti s-o incerci.

Urmezi primii patru pasi de mai sus si continui cu acestia:

5. Desenezi un romb in centrul patratului ca in imaginea de mai jos.

Pe noi ne intereseaza triunghiurile mari de pe margine.

elipsa 7

6. Vezi ca fiecare triunghi are o linie pe jumatate. Cu o rigla, imparti fiecare liniuta in trei parti egale.

elipsa 8

7. Desenezi cercul trecand prin fiecare colt al rombului, ca si data trecuta, si putin peste primul segment al liniei din mijlocul fiecarui triunghi. Daca urmaresti imaginea de jos e perfect.

elipsa 9

8. Stergi liniile ajutatoare si ai elipsa.

elipsa 10

Acesta este articolul de azi. Este doar prima parte dintr-o serie de trei articole, in urmatorul aratandu-ti cum sa desenezi un cilindru.

La sfarsitul acestor trei articole sper sa intri cu inca putin in pielea unui artist.

Daca ai intrebari sau nu ai inteles ceva te astept cu un comentariu sub acest articol. Abia astept sa-mi spui ca ai incercat si tu sa desenezi un pahar si ti-a iesit mai bine decat mie. 🙂

Daca ti-a placut ce ai citit da-i un like si un share ca sa afle si altii de el.

Te pup si ne auzim data viitoare.

Alina Militaru.

3 thoughts on “Cat de greu iti e sa desenezi un pahar?

    1. Alina Militaru Post author

      Absolut toate obiectele, fiintele, plantele complexe pot fi “reduse” la forme simple, in etapa de constructie. E mult mai usor de redat volumul unei maini, spre exemplu, odata ce o vedem ca o serie de cuburi si cilindre puse intr-o anumita ordine.

      Ideea e sa intelegi cum functioneaza, cum redai un obiect 3D pe o suprafata 2D si asta o faci pornind de la forme simple/simplificand pe cele compleze intr-o serie de forme simple, mai usor de inteles.

      Ochiul uman e usor de pacalit. Sunt atatea iluzii optice care par a fi ceea ce nu sunt.

      Ca idee; stiai ca si pentru obiectele cilintrice trebuie tinut seama de perspectiva? Pare mai mult decat logica afirmatia spusa cu voce tare (absolut toate obiectele sunt supuse iluziei data de perspectiva) dar odata ce ne apucam sa desenam e usor sa uitam acest mic detaliu. Folosind elipsele in primele etape, de constructie, avem grija implicit, de perspectiva cand desenam degetele unei maini.

Leave a Reply to Schiopu Gheorghita Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.