Postura potrivită pentru a desena

Salut! Bine aţi revenit pe alegsadesenez.com. Aceasta este ultimul articol în care scriu despre pregătirea necesară pentru desen. În următorul articol o să încep cu lecţiile propriu zise despre desen.

Şi să trecem la treabă. Vreau să cred că ştim toţi care este postura potrivită pentru a sta la masă. Asta învăţăm încă din clasa 1, spatele drept, picioarele sprijinite pe podea, mâinile relaxat sprijinite pe masă. Pentru propria sănătate, vă rog să respectaţi aceste indicaţii, mai ales dacă aveţi să staţi un timp îndelungat în faţa desenului pe care doriţi să-l realizaţi.

Cât despre masa şi scaunul pe care le folosim, vă recomand un scaun de birou care se reglează în funcţie de înălţimea utilizatorului şi o masă specială pentru desen în defavoarea unei mese obişnuite, şi o să vă spun şi de ce.
 

Ideal ar fi să avem în faţa întregul desen iar linia de la nivelul ochilor, despre care am vorbit într-un articol anterior, să treacă prin mijlocul hârtiei pe care desenăm.

Cu alte cuvinte, atunci când stăm la o masă obişnuită, capătul de sus al foii pare mai îndepărtat decât cel de jos. Dacă nu suntem atenţi o să avem surpriza la final că, desenul nostru de care suntem mândri este deformat. Exemplu, în cazul unui om, avem tendinţa să desenăm capul mai mare şi picioarele prea scurte.

Când ajungem să desenăm pe dimensiuni mai mari decât clasicul A4, situaţia se înrăutăţeşte şi e păcat să ne dăm seama la final că desenul nu arată aşa cum am crezut.

Sfatul meu este să aveţi grijă că priviţi desenul în totalitate şi că linia imaginara de orizont ce împarte pe jumătate orice imagine pe care o avem în faţa ochilor se afla pe jumătatea desenului. Cu alte cuvinte, distanţa dintre ochi şi partea de sus a desenului este egală cu distanţa dintre ochi şi partea de jos a desenului.

Recunosc, eu nu am acasă o masă specială pentru desen. De cele mai multe ori desenez cocoţată în vârful patului, cu spatele drept, sprijinit pe o pernă, şi desenul pe picioarele îndoite (asta când lucrez pe dimensiuni mici).

Când lucrez pe dimensiuni mari (cea mai mare a fost de doi metri pe şaptezeci şi alta de un metru jumătate pe un metru), lipesc foaia pe un perete liber şi desenez stând în picioare sau pe scaun.

La liceu şi la facultate aveam capre pentru desen şi planşete de lemn pe care prindeam foile de hârtie. Sunt foarte folositoare.

Dacă vă permiteţi vă puteţi cumpăra un şevalet. Nu trebuie să fie foarte mare. Pentru dimensiunile mari, v-am spus, vă puteţi descurca foarte bine şi cu un perete liber.

Ajută foarte mult dacă vă apropiaţi şi vă îndepărtaţi constant de desen. Puteţi identifica mai uşor greşelile.

Un truc pe care l-am învăţat în liceu este de a pune desenul în oglindă. E aproape ca un miracol. Cel puţin atunci când desenaţi un portret, greşelile sar pur şi simplu în faţă atunci când vedeţi desenul inversat. Vă miraţi singur cum de nu v-aţi dat seama de la început.

Ok. Aici se termină articolul de astăzi. Vă aştept cu următorul în două, trei zile. Sper că v-a fost de ajutor. Dacă aveţi întrebări lăsaţi un comentariu.

Vă salut.
Alina Militaru.

• ← Glosar ilustrat – partea a doua
• Despre rolul liniei în desen →