ALEG SA DESENEZ

Sa intelegem talentul

 

Salut! Bine ati venit pe alegsadesenez.com! Azi o să vă vorbesc despre talentul de a desena, aşa cum îl văd eu, şi despre desen, aşa cum am ajuns eu să-l iubesc.

 

INCEPUTUL

Desenez de când mă ştiu. Fiind un copil introvertit găseam plăcere in multe activităţi pe care le făceam singură, sau cu fratele meu. Unul dintre acestea era desenul, si am aflat repede ca ma pricep destul de bine fiindcă la ora de desen eu desenam pentru jumătate din clasa.

In multe cazuri îmi hrăneam sufletul cu uimirea si plăcerea pe care le vedeam pe chipurile celor mari atunci când le arătam desenele mele. Si cu cat erau mai uimiţi cu atât primeam un impuls mai mare sa desenez.

 

Era lucrul meu cel mai special, si-l purtam in suflet ca pe o icoana. Desenam in egala măsura pentru plăcerea mea, cat si pentru plăcerea celor din jur. Si pe deasupra, primeam atenţia după care fiecare copil tânjeşte. Eram un copil special prin acest talent si mi se umplea sufletul de lumina datorita acestui lucru.

Mai târziu aveam sa aflu ca trebuie mai mult de atât ca sa desenezi.

Intrând la un liceu de arta, m-am trezit intr-un grup mare de oameni cu acelaşi talent ca si mine. Intr-un astfel de mediu se fac diferenţele fiindcă ajungi sa compari luminiţa ta cu zeci de alte luminiţe, si inevitabil o sa găseşti altele mai luminoase, mai colorate, mai frumoase.

O sa fi poate surprins, dar diferenţa nu este data de talent, ci de perseverenta, si de pasiune. E nevoie sa-ti păstrezi flacăra arzând, s-o protejezi si sa mergi înainte. Si intr-o zi afli ca ai făcut alegerea corecta.

Prin desen am reuşit sa găsesc o linişte interioara profunda. Dar mai mult, am avut momente in care am reuşit sa simt flacăra de energie undeva lângă inima, o flacără care trimitea in tot corpul căldură, linişte, pace, împlinire. Energia pe care am simţit-o in aceste momente e imensa, si o pot compara numai cu sentimentul unui copil care aleargă si construieşte, si creează, ca si când el este stăpânul lumii, si nimic nu-i este imposibil. Cred ca se numeşte “pasiune”. Si asta îţi doresc sa experimentezi si tu, daca nu prin desen, prin orice te pasionează pe tine.

Mai jos aveţi un portret pe care l-am desenat acum câteva zile, gândindu-mă la acest site.

Portret în creion. Dimensiune; foaie A4.

 

ARTISTUL ESTE UN MAGICIAN

Cel puţin asa îl vedeam eu atunci când eram mica, si asa îl vede încă mulţi oameni si în ziua de azi.

Artistul vede lumea într-un cu totul alt mod; o vede si o simte altfel decât omul normal. Si reuşeşte sa transpună totul pe o pânza, sa o transmită prin dansul lui, sau prin muzica lui cu o naturaleţe si veselie menite sa stârnească acest sentiment de uimire. Mai mult decât talentul lui de a desena, sau de a dansa, de a face teatru, artistul are abilitatea de a schimba imaginea lumii, de a scoate la suprafaţă frumosul.

Acesta este adevăratul lui talent, abilitatea de a vedea si de a reda frumosul, si mai ales, de a trezi si a scoate la iveala frumosul in celalalt, in privitor, de a trezi emoţii din cele mai diverse. El are menirea de a trage palme, de a ne arata ce am uitat sa vedem. E cu adevărat un act de magie, va spun eu. Să poţi privi un om drag, să-l vezi in întregime si în fiecare detaliu al lui, sa te bucuri de prezenţa lui, să-l simţi si apoi sa poţi transmite tot ce simţi prin ceva ce cuvintele nu ar putea nicicând sa fie de ajuns sa exprime.

Caragiale spunea; “Şi eu şi mitocanul privim luna, dar el degeaba o priveşte. Luna este arcuşul şi eu sunt vioara.“

DINCOLO DE MAGIA ARTISTULUI – CE ESTE TALENTUL

Adevărul despre desen e destul de diferit de ce se crede. Ati auzit, probabil spunându-se ca poţi bate oricând talentul cu perseverenta. Am avut in liceul de arta si apoi in facultate, colegi cu un talent imens, genul acela de talent care iţi creează uneori invidie fiindcă vezi prea bine cu cata uşurinţa face ceea ce face. Am avut bineînţeles si alţi câţiva care nu arata prea promiţător, oameni care păreau a se chinui sa tragă fiecare linie dar se încăpăţânau s-o facă iar si iar, pana când erau mulţumiţi de ceea ce ieşea.

Desenul se face prin pasiune si prin nimic altceva. Priveşte un om care desenează cu pasiune si vezi cum se ridica un artist in faţa ta.

Talentul natural ajuta in orice domeniu, dar pasiunea si dăruirea desăvârşeşte.

Ce este de fapt talentul in desen?
E simplu; avem doi ochi, doua urechi, doua mâini si doua minţi. Emisfera cerebrala stânga gândeşte in termeni de cuvinte si simboluri, in timp ce emisfera cerebrala dreapta gândeşte in termeni de imagini. Se stie ca fiecare om are mai dezvoltata una dintre cele doua emisfere si astfel o inclinaţie naturala spre un anumit tip de gândire.

In final toti avem amândouă emisferele perfect funcţionale, doar ca sunt oameni care se exprima cu mult mai multa uşurinţa prin imagini decât prin cuvinte.

Ideal ar fi sa ne dezvoltam amândouă emisferele la capacitatea lor maxima fiindcă fiecare are rolul ei. Acum aveţi putina răbdare cu mine. Am sa va spun care sunt diferenţele.

 

EMISFERA CEREBRALA STANGA                          EMISFERA CEREBRALA
DREAPTA
*abordarea lucrurilor pe rând                                  *integrarea mai multor
informaţii odată
*procesarea informaţiilor intr-un                          *percepţia sau gândirea unui
mod liniar                                                                          lucru ca pe un întreg
*operarea secvenţiala                                                     *conştiinţa fără definiţie
*scris                                                                                   *vederea unor soluţii întregi
dintr-o data
*analiza                                                                               *observarea asemănărilor
*legături intre idei                                                          *intuiţie
*abstractizare                                                                   *profunzime
*categorizare                                                                    *presimţire
*logica                                                                                 *sintetizare
*judecata                                                                            *vizualizare
*raţiune                                                                               *memorie vizuala
*matematica                                                                      *recunoaşterea modelelor
*memorie verbala                                                           *legarea lucrurilor de prezent
*folosirea simbolurilor

 

Perseverati, dezvoltati-vă emisfera dreapta prin observaţie in primul rând, si bucuraţi-vă de fiecare pas. Într-un final veţi descoperi ca va-ţi umplut viaţa de frumos.

Eu vă aştept sa mă vizitaţi pe alegsadesenez.com. Abia am început sa scriu pe acest site, cu speranţa ca vă voi putea arăta cateva trucuri si reguli de baza in desen. Aştept comentariile voastre cu ce vă pot ajuta in acest domeniu. Ne mai auzim.

 

Vă salut,
Alina Militaru.

Tagged on: , ,

19 thoughts on “Sa intelegem talentul

    1. elena-alina militaru Post author

      Multumesc de urari, Ghita! Orice incurajare este binevenita cand esti la inceput. 🙂 Astept orice comentariu din partea ta. Ai ceva experienta in domeniu; stii cu ce probleme se confrunta cei care sunt la inceput de drum. Se pare ca nimeni nu se omoara cu comentariile… din pacate. Si eu am cam uitat cu ce m-am confruntat la inceput.

      1. GhitaB

        Cu plăcere. 🙂 Printre primele lucruri importante: înscrie-ți site-ul în Google Analytics ca să știi tot timpul informații despre trafic. Presupun că momentan nu prea ai vizitatori… Aceasta e cauza pentru care nu primești multe comentarii. Cu timpul va crește. 🙂

  1. cris

    Formarea oamenilor este o arta,puterea creatiei,daca iti place sa ii bucuri pe oameni prin pasiunea ta,nu renunta oricat de mari ar fi obstacolele ce vor aparea,pentru ca la asa uniune pentru dezvoltarea simtului artistic fi sigura ca vei avea pe cineva sau ceva ce ti se v-a impotrivi.

  2. Anny Tamas

    What are you doing here on the blog is amazing. Your talent is great.
    Not many people can explain what they do as you do.
    Continue to draw. It’s amazing.

  3. Iancu Valentin

    Buna! Imi place foarte mult tot ce ai creat tu , esti geniala! Bravo!
    Eu sunt începător, si nu prea ma pricep la diferite texturi( lemn,metal si diferite materiale).Daca ne poti arata ?! :d
    Mersi mult pentru tot ce faci :* si succes in continuare 😉 (y)

    1. Alina Militaru Post author

      E o idee super. Imi plac si mie mult texturile. Am inceput cu parul si pielea ridata dar trebuie sa intru si in; lemn, metal, panza, etc.

  4. Laura

    Foarte frumos articolul.
    Eu ma stiam o netalentata la desen.In primavera ca sa mi umplu timpul m-am apucat sa desenez.Este extraordinar.Cred ca este cea mai frumoasa forma de meditatie.

    1. Alina Militaru Post author

      Da, si eu mi-am dat seama de mult timp ca e cea mai frumoasa forma de meditatie pe care o cunosc. Ma bucur ca te ajuta articolele mele. 🙂

  5. Marius

    Atat de frumos! Abia acum am descoperit acest site dar cu ajutorul tau dupa multi ani in care nu am mai desenat cand am pus mana pe creion si am facut primele mele hasurari si lini,am simt ca sa trezit ceva in mine din nou la viata, acel ceva care nu trebuia sa moara niciodata si care ma face sa dau frau liber imaginatiei, explorarii necunoscutului si calatoriilor catre lumea fantastica . Este un sentiment unic…

Leave a Reply to Anny Tamas Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.