Experienta unei expozitii de arta
Salut!
Simt ca zilele acestea mi-am neglijat putin site-ul. Dupa un an in care m-am obisnuit sa-l vizitez zilnic si sa lucrez aproape constant la cate ceva legat de el, chiar si numai ceva mic cum e punerea intr-o lista a catorva idei pentru articolele viitoare, patru zile in care nu l-am vazut decat pentru cateva minute mi-au parut ca o neglijare din partea mea. 😀
In schimb am petrecut patru zile superbe cunoscand oameni frumosi care m-au umplut cu o energie pozitiva incredibila, menita sa ma motiveze sa pun la cale alte mici proiecte si poate si unele mai mari.
Zilele acestea mi-am facut prima expozitie de desen dupa multi ani in care nu am mai experimentat asa ceva.
Aveam “planuita” aceasta expozitie din iarna, am intrebat pe ici, pe colo cautand o locatie potrivita pentru ea si in final am fost invitata alaturi de o prietena buna sa expunem in cadrul unui eveniment privat dedicat femeii, ca tot vine luna sexului frumos.
In fotografia de mai jos ma aveti pe mine in stanga si in dreapta pe Amalia Copcea, prietena cu care am facut expozitia. E interesanta povestea ei; poate intr-o zi o s-o rog sa-mi scrie un articol pentru acest site.
Nu a facut o scoala de arta, dar din dorinta de a desena si cautand moduri de a-si indeplini acest vis a descoperit o tehnica speciala de a picta, in cateva luni si-a dezvoltat o abilitate si acum a ajuns sa faca lucruri uimitoare; pictura decorativa pe obiecte de mobilier, bijuterii sau unghii.
Va las si un link catre blogul ei ridicat de curand: Pictura One Stroke
Iti las si alte cateva fotografii facute in cadrul evenimentului sau mai degraba inainte ca acesta sa inceapa.
E posibil sa le fi vazut deja pe facebook dar deh! 😀
Afisul e facut de Amalia. Se pricepe foarte bine si la caligrafie.
DE CE AM TINUT SA SCRIU ACEST ARTICOL.
In primul rand fiindca e o experienta pe care orice artist ar trebui s-o incerce.
Am scris la un moment dat un articol intitulat Motive intemeiate sa desenezi. Ei bine, acesta ar putea fi unul din ele.
Aleg sa desenez e un site dedicat artei si desenului din toate punctele de vedere, nu numai lectiilor clasice dar si (daca nu cumva in primul rand) experientelor pe care le poti avea ca artist.
Ar mai fi un lucru, e vorba de initiativa de a face ceva concret, de a indrazni.
Pentru o perioada de timp, dupa ce am terminat scoala, mi-a fost destul de greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca eu sunt cea care detine anumite informatii pe care sa le pot transmite mai departe. Mi-a fost greu sa ies din pozitia de “student”, “elev” care asteapta indicatiile, parerile si criticile celor care sunt “mai buni” decat mine, ale profesorilor.
Nu pot nici sa ma plang. Trebuie sa le recunosc meritele profesorilor mei, ale celor care m-au sustinut si mi-au fost prieteni in primul rand in cadrul liceului si apoi a facultatii. A contat mult faptul ca m-au tratat cu respect (stiu, suna putin ciudat; de obicei se vorbeste de respectul elevilor pentru profesori 🙂 )
E vorba mai degraba de increderea in potentialul pe care un copil il are. E vorba despre a-l trata ca pe un om capabil sa-si indeplineasca sarcinile, temele si de a-i da voie sa faca anumite greseli din care sa invete singur. E vorba despre a-l trata ca pe un egal si astfel de a ajunge la un acord cu el.
Ha! Despre asta era vorba,
Ai putin mai multa rabdare cu mine azi. Sunt anumite pareri pe care mi-ar face placere sa le scriu.
Din punctul acesta de vedere am fost norocoasa fiindca mi-am gasit in primul rand niste prieteni printre profesorii din Facultatea de Arta din Timisoara. Le sunt profund recunoscatoare fiindca m-au tratat ca pe un om matur, nu ca pe un copil iresponsabil si greu de stapanit.
Am invatat astfel sa-i respect pe ei si in acelasi timp pe mine. E greu sa ti se spuna mereu ca nu esti destul de bun; am experimentat si asta in anumite situatii.
Stiu si ce inseamna sa fii intr-o continua competitie si sa simti ca niciodata nu e de ajuns.
Stiu si ce inseamna sa ajungi sa urasti ceea ce ai inceput cu pasiune tocmai fiindca ti s-a infiltrat ideea idioata ca nu e de ajuns sa te bucuri doar de ceea ce faci si TREBUIE sa ai niste rezultate foarte bune inainte de a-ti permite aceasta fericire.
Acesta e mesajul pe care vreau sa ti-l transmit azi daca ai avut rabdare sa citesti articolul pana la capat. (Eu scriu la el de trei zile ca sa ajung la aceasta concluzie).
Poate nu ai facut nici o scoala si desenezi doar asa, ca un hobby, pentru sufletul tau dar nu ai curaj sa-ti arati desenele nimanui, te simti demoralizat la orice critica si nici nu se pune problema unei expozitii desi iti doresti asta.
Poate esti la o scoala de arta sau ai terminat una si nu ai avut norocul sa ai profesori foarte buni sau din orice alt motiv simti ca pasiunea cu care ai inceput scoala nu mai exista.
Uneori avem activitati pe care le facem doar pentru placerea de a le face si asta e absolut foarte bine. Mi-am dat seama de ceva timp cat poate sa insemne aceste momente dedicate rasfatului personal, in orice mod posibil, mai ales pentru o persoana introvertita ca mine.
Aceste momente pot fii sursa ta de energie, de liniste, relaxare, distragere de la stresul cotidian, un mod de a-ti imbogati sufletul, de a deveni o persoana mai interesanta pentru altii si de a crea conexiuni. Nu renunta la ele doar fiindca nu ai inca rezultatele pe care ti le doresti sau fiindca ai primit cateva critici.
Daca, pe de alta parte, ai decis sa faci o cariera din arta si simti ca mai ai inca foarte multe de invatat, ghici ce! Toti avem.
Ia-ti o pauza si fa o lista cu toate motivele pentru care desenezi zilnic.
Apoi fa una cu lucrurile pe care vrei sa le inveti si lucrurile pe care vrei sa le faci.
Nu inceta niciodata sa pui intrebari, sa fii curios. Sunt oameni in lumea asta care vor sa te invete ce stiu, sunt altii care vor sa fie alaturi de tine si sa creeze discutii si schimburi de idei pe teme de interes comun, sunt oameni care vor sa-ti vada desenele si te vor sustine in ceea ce faci daca esti dispus sa le arati lucrurile de care esti pasionat.
Nu spun ca e usor, spun doar ca obiceiul de a pune intrebari si de a fi mereu curios te poate ajuta mult.
Nu fii trist pentru usile inchise. Nu poti cere tuturor sa aiba aceleasi interese. Intelege doar ca nu sunt oamenii pe care ii cauti si bate la alte usi. Acesta e un lucru pe care l-am invatat eu pana acum. Sunt incredibil de recunoscatoare celor care m-au sustinut pana acum chiar daca nu le-o spun direct. Sunt prea multi cei care m-au influentat intr-un mod pozitiv.
O expozitie e un alt mod de a intra in contact cu alti oameni pasionati de arta, desen, pictura, etc. Ar fi pacat sa nu te bucuri de o experienta de genul acesta fie ca expui tu, fie ca sustii pe cineva. 🙂
Am avut parte de o colaborare frumoasa cu niste oameni care m-au surprins din toate punctele de vedere. Daca esti din Pitesti iti recomand sa dai o fuga pe la Casa Armatei, in centru, in primul rand pentru expozitia care va ramane acolo pentru alte cateva zile, in al doilea rand pentru biblioteca pe care am fost surprinsa si eu sa o gasesc acolo.
Mi-ar placea sa deschid o discutie pe acest subiect. Tu la cate usi bati inainte sa renunti la ceva ce-ti place, la un vis?
Cum iei criticile, cat de mare importanta le dai si cat de mult le lasi sa te influenteze?
Iti doresc un inceput de primavara frumos.
Alina Militaru
PS: Daca iti place ceea ce scriu poti sa te inscri cu numele si adresa de mail in formularul din dreapta. E GRATIS. Vei primi la inscriere un mic ghid despre cum sa desenezi un portret, iar apoi vei fi anuntat prin mail de cate ori va aparea un articol nou pe site.
12 thoughts on “Experienta unei expozitii de arta”
Leave a Reply to Alina Militaru Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Felicitari pentru expozitie! Am insa o curiozitate………a cui semnatura poarta tabloul acela mare, cu insecte? Este superb! Legat de subiectul “usilor inchise” cu care ne-ai provocat in articol, pot sa spun ca am fost destul de demoralizata cand mi s-a intamplat asta, pt ca e cel mai usor lucru sa renunti…mai greu este sa te ridici, sa te scuturi de negativism si sa-ti urmezi calea in ciuda impotrivirilor. Am fost in cautarea unui mentor, a unui indrumator, cineva care sa arunce o privire obiectiva peste desenele mele, si sa-mi spuna minusurile si plusurile, sa-mi dea niste sfsturi intr-o directie sau alta…..insa a fost ca si cand as fi cautat acul in carul cu fan. Inca imi doresc sa dau de aceasta persoana; iar daca cumva ai vreo idee, te-as ruga sa mi-o impartasesti. Mi s-a spus in urma unui concurs de creatie unde am luat locul II (categoria grafica): “ai multe de oferit in domeniu”. Si daca am un astfel de si nu ma baga nimeni in seama? Aici se da lupta….cu tine insuti, depinde ce atitudine adopti: INVINGATOR sau INVINS. Pentru tine este mult mai usor, aripile tale sunt “obisnuite” cu zborul, chiar tu ai spus-o: parinti, profesori, prieteni(ai anumite cercuri, legaturi). Pe cand sta inca in cuib si asteapta ocazia, sansa. Pretuieste ceea ce ai! O primavara frumoasa si tie!
Multumesc pentru comentariu, Cristina! 🙂
S-o luam pe rand. Desenul cu buburuzele l-am facut eu. A fost destul de interesant sa lucrez iar pe dimensiuni mari dupa o perioada destul de mare si sunt si eu multumita de ce a iesit.
Ca sa trecem acum si la subiectul principal, iti inteleg frustrarea si nu esti singura desi nu stiu cum ar putea sa te ajute doar ideea ca nu esti singura.
Nu stiu cati ani ai, daca ai facut vreo scoala in domeniu sau ai participat la concurs din proprie initiativa. Nu e usor, stiu, chiar si cu sustinere din partea celor din jur. Mie imi e mai usor acum fiindca a trecut cativa ani de cand fac asta constant si am prins pe parcurs un fel de incredere in abilitatile mele.
Am avut si eu parte si de sustinere, si de critici mai mult sau mai putin dure, si de indiferenta. Am trecut prin toate in anii acestia. Poate intr-o zi ar fi interesant sa scriu un articol, doua in care sa povestesc mai multe despre mine.
In final o sa-ti dai seama ca toata calatoria asta te construieste ca persoana. Ca sa intelegi ce vreau sa spun; am avut parte oportunitati foarte bune carora am reusit sa le dau cu piciorul fiindca nu ma simteam pregatita pentru aceste provocari si in final am avut si oportunitati pe care mi le-am creat eu, le-am cautat cu lumanarea uneori luni intregi fiindca simteam nevoia sa ma misc, sa fac ceva care sa ma duca cu un pas inainte in directia scopurilor pe care mi le-am propus
Ai dreptate cu lupta care se da in interiorul tau. Asta e cea mai importanta. Daca ai “castigat-o” pe aceasta o sa gasesti singura oportunitatile.
Din nou, nu e usor deloc. Totul se face pas cu pas si poate fi o calatorie foarte frumoasa, cu toate greutatile intampinate sau poate tocmai datorita greutatilor intampinate, daca iti place ceea ce faci si iti pastrezi curiozitatea atatata in acest domeniu.
Sper sa-ti gasesti mentorul pe care-l cauti. Si eu l-am cautat intr-o perioada (aici nu ma refer la un profesor care sa ma invete sa desenez ci la un om care sa ma invete cum sa privesc viata facand ceea ce-mi place sa fac).
Am gasit o multime de mentori desi niciunul nu a fost ceea ce credeam eu ca ar trebui sa fie adica genul lui Miyagi din Karate Kid. 😀
Iti doresc numai bine. Alina Militaru
sunt cateva cuvinte lipsa, le-am scris si nu apar….off!!!!;-)
……….desi am un astfel de”dar/talent” si Pe cand “un amator” sta inca in cuib…….
Felicitari, draga Alina pentru expozitie si iti multumesc ca ne impartsesti talentul tau deosebit exprimat
prin pictura.
Ma bucur de fiecare data cind primesc news-letter-ul de la tine pentru ca stiu si presimt ca ma asteapta o lectura incintataore alaturi de desenele tale care imi trezesc emotii frumoase.
Cu drag,
Cristina
Multumesc pentru mesajul frumos, Cristina. Ma bucur de fiecare data sa aflu ca articolele mele sunt atat de bine primite si ma incurajeaza sa scriu mai multe. :*
“Stiu si ce inseamna sa ajungi sa urasti ceea ce ai inceput cu pasiune tocmai fiindca ti s-a infiltrat ideea idioata ca nu e de ajuns sa te bucuri doar de ceea ce faci si TREBUIE sa ai niste rezultate foarte bune inainte de a-ti permite aceasta fericire.” “Poate esti la o scoala de arta sau ai terminat una si nu ai avut norocul sa ai profesori foarte buni sau din orice alt motiv simti ca pasiunea cu care ai inceput scoala nu mai exista.” “E greu sa ti se spuna mereu ca nu esti destul de bun.”
Alina, parca ai scris pentru mine. Exact asta mi s-a intamplat, si pentru Cristina: nu e chiar asa de usor. Cand faci niste eforturi foarte mari numai ca sa frecventezi acea scoala pentru ca intre timp ai si servici de 8 ore pe zi, cand te toaca cineva cu orice ocazie, timp de 3 ani la rand si orice faci nu e niciodata bine, desi faci tocmai ce-ti spune el, iar acel cineva e o autoritate in domeniu, deci se presupune ca are dreptate in ce spune. Nu e vorba de alegerea de a nu lua in seama si a merge mai departe. E vorba ca esti om si energia ta este limitata, si atunci, intre atatia “trebuie” nu ai de ales si “suspenzi” pentru “un timp”, sau cel putin asta iti spui, ceea ce-ti povesteste sufletul tau si te concentrezi pe ceea ce ai de facut ca sa fie bine in ceea ce ai inceput, adica la scoala. O termini cu bine, chiar foarte bine! Apoi…. cand ai scapat si poti sa te reintorci la TINE, la bucuria aceea, la toate planurile minunate … uite ca nu te mai gasesti. Asta mi s-a intamplat mie, inca ma aflu in aceasta faza desi a trecut destul de mult timp si mai rau e ca a inceput sa-mi PESE mai putin de asta. Nu pot sa nu pun creionul pe hartie, dar NU SE COMPARA ce imagini, ce portrete detaliate, ce dorinte in domeniu, ce ARIPI aveam atunci, ce universuri fantastic de frumoase si variate imi umpleau atunci imaginatia si dorinta de a le asterne pe hartie, cu ce desenez acum. (mai nimic: linii, patrate, cercuri, dungi, cam asta). Nu cred ca imi vor creste din nou aripile dinainte si ca sa nu ma mai necajesc, nici nu ma mai gandesc mult la asta. Poate voi relua din nou aceasta tematica, cu mai mult succes, in alta viata. Felicitari voua celor care “zburati”… si aveti grija de zborul vostru, sa nu vi-l taie nimeni!
Ah! Acum chiar trebuie sa scriu articolul acela despre mine. 😀
Am zis sa nu plictisesc pe nimeni cu povestile mele melodramatice care oricum nu intereseaza pe nimeni.
Ai impresia ca parca am scris pentru tine tocmai pentru ca am trecut prin aceeasi faza. Timp de doi ani abia daca am pus creionul pe foaie fiindca imi provoca o stare de anxietate, mi se bloca cu totul imaginatia si da, desenam doar dungi, patratele si cerculete fiindca nimic altceva nu-mi iesea.
Slava Cerului ca am fost destul de incapatanata ca sa ies din perioada aceea. 😀
felicitari in primul rand pt expozitie ,
da Cristina este foarte confortabil pt un amator sa stea in ,,cuibul sau,, fara a dori sa zboare da na e amator si nu face decat ceeace-i place , diferenta este pt tine este si v a trebuie sa alegi ce doresti sa faci , ramai in cuib sau sa-ti desfaci ariple .
ms Alina pt articolele ce le primesc , nu pot spune ca maintereseaza toate temele dar da imi place pasiunea ta .
Stimata doamna(domnisoara),
As dori sa stiu ce ar trebui sa fac
pentru deschiderea unei expozitii cu vanzare . Detin mai multe tablouri de pictori romani si straini. M-ar interesa si o colaborare in cazul in care reusesc sa deschid expozitia.
Va multumesc.
Buna, Liliana!
Ma tem ca nu am cine stie ce informatii sa-ti ofer pe aceasta tema. Din cate stiu eu, ca sa faci o expozitie intr-o galerie de arta e nevoie sa ai scoala in domeniu, sa faci parte din nu stiu ce comitet al artistilor plastici romani si alte multe detalii pe care nu le stiu fiindca oricum nu le detin nici eu pe toate.
Poti trece pe la o galerie de arta in orasul tau si sa te interesezi acolo daca o sa gasesti oameni mai amabili si mai dispusi sa dea informatii decat cei pe care i-am intrebat eu, in orasul meu. 😀
Daca afli raspunsul la intrebarea ta si nu e mare deranjul, te rog sa-mi spui si mie ce ai aflat. Mica mea expozitie nu a fost nimic “oficial” sau pompos. Am organizat-o intre prieteni si a fost o experienta frumoasa, fara sa aduca beneficii financiare.
Pe viitor vreau sa mai fac o expozitie desi momentan nu stiu detaliile si nici nu tin sa fie prea curand.
foarte frumos!!!
Felicitari! Ma bucur nespus de mult ca “am avut rabdare” sa citesc tot ce ai scris tu mai sus. Acum am, parca, mai mult curaj sa merg inainte cu ceea ce am descoperit, de curand, ca imi place si pot sa fac. Nu am studii in domeniu, dar, se pare ca…pot. Pictez!!! Prietenii ma sfatuiesc sa fac “ceva” in sensul asta si imi surade ideea! Nu stiu nici macar de unde sa pornesc, dar tot imi surade ideea! Multumesc!